Ella a surprins în mod plăcut posturile de radio din România cu piesa „Surrender”, compusă de cei de la Deepcentral. Odată ce DJ-ii „au pus mâna pe ea” a început să fie foarte difuzată şi are şanse imense să facă parte dintr-un top al hit-urilor acestei veri. Povestea piesei sau mai precis povestea ieşirii ei pe piaţă este una plină de coincidenţe şi de momente ce s-au suprapus într-un mod mai mult sau mai puţin fericit. Deşi nici pe departe nu aceasta a fost intenţia, piesa poate fi luată şi ca un tribut adus lui Michael Jackson, cântăreţ care a determinat-o pe Ella să îşi îndrepte paşii spre muzică. De fapt, melodia „Surrender” a fost mai degrabă un test de a vedea dacă stilul muzicii de club i se potriveşte Ellei. Fostă concurentă la Popstar (Pro TV) şi Star Factory (Prima TV) şi mai apoi componentă a formaţiei Karma, Ella a făcut pasul de a trece de la muzica pop la cea de club şi nu are de ce să îi pară rău.
După o absenţă de pe scena muzicală românească, în care Ella şi-a luat răgazul de a-şi evalua foarte bine cariera muzicală şi de a-şi găsi genul muzical care să i se potrivească cel mai bine, propunerea lui Doru (fost concurent la Popstar şi membru al trupei Deepcentral) de a face o piesă împreună se pare că a fost de bun augur. Succesul piesei i-a luat prin surprindere şi pe protagonişti, pentru că, deşi la început nu îşi propuseră o lansare oficială rapidă, ci o testare a reacţiilor ascultătorilor şi au postat melodia online, aceasta a fost repede „pescuită” şi difuzată de posturile de radio.
Drept urmare, Ella, chiar dacă se relansează acum cu „Surrender”, nu are cum să se mai predea, aşa că pregăteşte pentru următoarele săptămâni lansarea videoclipului pentru această piesă. Mai mult, văzând că stilul muzicii de club i se potriveşte ca o mănuşă, Ella şi-a propus să continue un proiect care se pretează la acest tip muzical, aşa că o să vedem în curând alături de o colegă DJ incendiind atmosfera în cluburi. Cu o voce curată, plină de farmec şi de energie, Ella ne mai rezervă multe surprize pentru această vară, de data aceasta surprize dinainte anunţate

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu